Dumitrița Rogojînaru și Gabriel Zvîncă sunt onorați să reprezinte interesele a peste 5 milioane de tineri români la Organizația Națiunilor Unite!
DETALII
Educația, sănătatea, munca, antreprenoriatul, implicarea civică și, desigur, dezvoltarea durabilă – acestea sunt temele principale pe care le-am abordat sub egida consultării. Fiecare răspuns a însemnat o nouă viziune, derivată din experiențele autenticile ale tinerilor. Puteți consulta aici raportul consultării.
Programul Voluntari ai Delegaților de tineret la ONU
Dumitrița & Gabriel doresc să selecteze o echipă de voluntari cu ajutorul căreia va coordona activitățile și proiectele din mandatul 2021-2022!
PARCURSUL PROFESIONAL AL TINERILOR ÎN PANDEMIE
EDUCAȚIE DE CALITATE – principala prioritate din perspectiva tinerilor
SĂNĂTATEA – O temă esențială pentru tineri în contextul actual
Strategia națională pentru dezvoltarea durabilă a României 2030
Prin această strategie, România își stabilește cadrul național pentru susținerea Agendei 2030 și implementarea setului de 17 ODD. Strategia susține dezvoltarea României pe trei piloni principali, respectiv economic, social și de mediu. Strategia este orientată către cetățean și se centrează pe inovație, optimism, reziliență și încrederea că statul servește nevoile fiecărui cetățean, într-un mod echitabil, eficient și într-un mediu curat, în mod echilibrat și integrat.
Citește Strategia
Implementare ODD-uri de tineret în România
Procentele de mai jos sunt extrase din Raportul Voluntar Național din 2018 (se poate accesa aici: https://goo.gl/gCL6svhttps://goo.gl/gCL6sv). A se lua în considerare că procentele sunt rotunjite.
Blog
FINAL Conference of the OpenEU Debate JM Network
Rețeaua OpenEU Debate Jean Monnet are plăcerea să vă invite la conferința finală a rețelei privind viitorul Europei și provocările care urmează pentru Uniunea Europeană. În data de 27 și[…]
ODD 15- VIAȚĂ TERESTRĂ
Descriere generală Menținerea echilibrului ecologic pe plan global reprezintă poate una dintre cele mai mari provocări ale epocii noastre. Realităţile contemporane ne conving tot mai mult de rolul deosebit pe[…]
ODD 14- VIAȚĂ ACVATICĂ
Descriere generală Schimbările climatice și concurența pentru resursele naturale sunt fenomene ce adaugă presiuni suplimentare asupra mediului maritim, iar schimbarea climei și exploatarea nedurabilă a mediului acvatic constituie principalele amenințări[…]