Conferință de închidere – Youth for Development

Conferință de închidere – Youth for Development

În data de 8 octombrie 2015, Bianca Dragomir și Luca Ciubotaru, deleg12088521_535020863331412_6931692994355745558_nații de tineret ai României la Națiunile Unite, mandatul 2014/2015, au participat la conferința de închidere Youth for Development, un proiect al Asociației Tinerilor Bucureșteni realizat cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe.

Prima parte  a evenimentului a fost reprezentată de un panel introductiv, la care au participat Anca Stoica, Romanian ODA Project Manager, Adela Rusu, Director executiv FOND, și reprezentanți ai Asociației Tinerilor Bucureșteni. În această discuție s-au abordat subiecte ce țin de dezvoltarea internațională, rolul României ca stat donator, dar și rolul sectorului ONG în acest domeniu.

În cea de a doua parte, a avut loc o dezbatere cu publicul pe tema implicării tinerilor în aceste procese, moderată de Bianca Dragomir, la care alături de Luca Ciubotaru, au participat:

– Bashar Barbary, originar din Irak, student la Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București; în 2006 s-a mutat împreună cu părinții lui în România, și datorită legăturilor militare interesante dint12105725_535030849997080_1737239782408981555_nre România și guvernul irakian al regimului Saddam Hussein

– Slavic Saramet, originar din Republica Moldova, de profesie medic dentist, fost președinte al Federației Asociațiilor de Basarabeni din România