Experienta participarii la Adunarea Generala ONU, octombrie 2014

Timp de doua saptamani, intre 5-18 octombrie, am avut sansa de a cunoaste mai indeaproape cel mai mare forum global de decizie – ONU – in calitate de delegati de tineret ai Romaniei.
In cadrul acestei vizite, am reprezentat tinerii din tara in Comisia a III-a a Adunarii Generale, sustinand un discurs despre educatie si implicare civica. Am participat la numeroase evenimente organizate de ceilalti delegati de tineret, pe teme diverse – de la migratia copiilor neinsotiti la schimbarile climatice, de la capcana venitului mediu la propunerea unei rezolutii pe tema abilitatilor tinerilor. In acest context, am organizat propriul eveniment despre tineret si sport, gazduit de Misiunea Permanenta a Romaniei la ONU.
La invitatia diverselor entitati din cadrul ONU (UNICEF, UN Women, World Federation of United Nations Associations (WFUNA) etc), am participat la discutii interesante pe problematici relevante pentru tinerii din intreaga lume, printre care recunoasterea drepturilor fetelor si tinerelor femei in comunitatile din intreaga lume, necesitatea miscarii de “youth advocacy”, intelegerea rezultatelor raportului de Acțiune Globală pentru Tineret. Un moment unic pentru noi a fost intalnirea cu Excelenta Sa, dl. Secretar General al ONU, Ban Ki-moon, care ne-a incurajat sa ne folosim timpul cu intelepciune, sa-l investim in cauzele in care credem.
Nu in ultimul rand, am cunoscut multi tineri inteligenti, ambitiosi si entuziasti din intreaga lume, dar si din Romania. Ei sunt “vinovati” de multe dintre zambetele noastre din aceste fotografii.