Interviewed in New York – Ana-Maria Lebădă


De unde esti si de cand a devenit SUA “acasa”?1510721_792337237514524_825771049180373228_n

 

Sunt din Bucovina. Romania a devenit “cealalta acasa” in 2011, cand m-am mutat in SUA pentru a urma studiile masterale.

 

Spune-ne cateva cuvinte despre sistemul educational in care te-ai maturizat – care sunt caramizile pe care le-a pus la personalitatea si/sau la cariera ta?

 

Mi-am inceput studiile de licenta in Romania, in cadrul Facultatii de Comunicare si Relatii Publice (SNSPA), si le-am finalizat in Belgia, prin intermediul unei burse Erasmus. Sistemul educational in care m-am maturizat a fost cel din SUA. Si drumul pana acolo:

 

Cautam la acea vreme programe de antropologie socioculturala pentru ca imi doream sa inteleg in profunzime cum functioneaza sistemele sociale, culturale si economice. I-am scris pentru a-i cauta indrumarea unui profesor drag, care mi-a raspuns ca nu stie foarte bine ce sa-mi recomande, insa sa nu tintesc la Ivy League Schools pentru ca “se intra greu si e foarte scump.” La acea vreme, nu stiam ce este Ivy League, insa m-a ambitionat faptul ca mi s-a spus ca se intra greu. Asa ca am cautat “Ivy League” pe Google, am facut research si-am vazut ca universitatea Columbia University din New York este singura care ofera un program de masterat in antropologie socioculturala (celelalte universitati Ivy League ofera doar doctorate). Mi-am luat inima in dinti si am hotarat sa aplic. N-am spus nimanui, in afara mamei si a doua prietene apropiate. Mi-am printat in format mare poze color cu universitatea si cu New York-ul, pe care le-am aranjat pe doua panouri inspirationale, m-am apucat de invatat, mi-am dat examenele, am facut aplicatia. Am fost unul dintre cei 37 de studenti de masterat si doctorat (din 400 de aplicanti) acceptati in acel an.

 

Programul de masterat a avut un impact puternic asupra mea – m-a responsabilizat incredibil. Am studiat dezvoltare durabila, nationalism/identitate nationala si relatii internationale. Cand studiezi nationalismul, lecturile sunt foarte dure, concentrandu-se mai ales pe genocide si conflicte etnice/ religioase cu un impact profund dureros asupra societatilor in care s-au petrecut. Asa am realizat, de exemplu, ca daca m-as fi nascut in Rwanda, in gruparea etnica ce a fost victima genocidului din 1994 (anul in care eu incepeam in Romania clasa I), cel mai probabil parintii nu m-ar fi lasat sa ma duc la scoala dupa clasa a-IV-a, pentru a-mi proteja viata (intrucat gruparea etnica responsabila pentru genocid, si care preluase puterea ulterior, ucidea toti membrii celeilalte grupari etnice care absolvisera mai mult decat studiile primare, pentru a preveni formarea unei elite a opozitiei).

 

Practic, faptul ca sunt in prezent absolventa de studii superioare este doar o chestiune de noroc: nu am niciun merit pentru faptul ca m-am nascut intr-o societate pasnica si democratica si intr-o familie care m-a sustinut in traseul meu educational. Constientizarea acestui privilegiu, combinata cu atitudinea profesorilor care ne prezentau provocarile majore la nivel international, spunandu-ne ca noi suntem cei care va trebui sa le rezolvam, m-a facut sa ma simt foarte responsabila pentru starea planetei pe care traiesc si pentru cei care care nu au privilegiile pe care eu le-am avut. Asa am ajuns sa lucrez in dezvoltare internationala.

 

Columbia a avut un impact puternic asupra mea si prin prisma a ceea ce nu mi-a oferit: definitii si concluzii. Nu exista manuale, ci doar liste foarte lungi de lecturi, care cel mai adesea se bat cap in cap. Profesorii nu se concentreaza pe a ne prezenta punctul lor de vedere, ci toate punctele de vedere, si pe a ne dezvolta capacitatea de a evalua singuri. Scopul lor pare a fi cel de a te invata sa-ti creezi o dieta foarte variata de surse de informatie si sa(-ti) pui intrebari.

 

Empatia, gradul ridicat de flexibilitate a gandirii si spiritul critic m-au ajutat enorm in munca mea ulterioara.

 

Ana-Maria si biblioteca favorita de la Columbia UniversityAna-Maria si biblioteca favorita de la Columbia University

 

In diferite ipostaze, ai fost expusa la lucrarile ONU. Cum i-ai explica unui necunoscator de ce ONU e (inca) relevanta/importanta pentru statele membre?

 

Dupa finalizarea masterului, am inceput sa lucrez ca director de dezvoltare al unei fundatii ce organizeaza Adunarea de Tineret de la ONU. Un an mai tarziu, cand am devenit sigura ca nu vreau sa-mi construiesc o cariera in dezvoltare organizationala, ci internationala, noul meu traseu a inceput printr-un internship la Misiunea Permanenta a Romaniei la ONU, care s-a incheiat in decembrie 2014, si o colaborare cu Institutul International de Dezvoltare Durabila, pentru care lucrez si in prezent ca si expert tematic pe Agenda de dezvoltare-post 2015.

 

E nevoie de ONU pentru ca traim intr-o lume puternic interconectata si globalizata: epidemiile circula, terorismul circula, migrantii circula, saracia circula, planeta se incalzeste, calitatea solului se deterioreaza, oceanele se acidifica, crizele economice intr-o parte a globului electrocuteaza economii in partea cealalta si tot asa. Nimeni n-o sa prea mai poata trai in bula lui, nepasator ca e boala, conflict, lipsa de locuri de munca, etc. in alta parte.

 

In ceea ce priveste importanta ONU, intrucat in ultimul an am acoperit exclusiv Agenda de dezvoltare post-2015, care se ocupa de chestiunile legate de crestere economica si dezvoltare, imi voi limita raspunsul la aria mea de expertiza. Din punctul meu de vedere, ONU are patru functii foarte importante: 1. de stabilire a viziunii la nivel global; 2. de coordonare a eforturilor de implementare a acestei viziuni; 3. de mobilizare a resurselor necesare si 4. de monitorizare a implementarii.

 

Un exemplu concret, legat de munca mea: Anul 2015 este un an foarte important, intrucat se dezvolta, negociaza si se adopta patru agende foarte importante la nivel international: Agenda de dezvoltare post-2015, cea de Finantare a dezvoltarii, cea de Reducere a riscului de dezastre si (speram) un acord international care sa contribuie la reducerea impactului uman asupra schimbarilor climatice. Eu acopar primele doua dintre aceste agende.

 

 

Agenda de dezvoltare post-2015 ofera viziunea: 17 Obiective de dezvoltare durabila (Sustainable Development Goals – SDGs), cum ar fi eradicarea saraciei, eradicarea foametei, acces la educatie pentru toti, egalitatea de gen, protejarea biodiversitatii, etc. – pe care statele membre urmeaza sa le implementeze la nivel national in urmatorii 15 ani. Celelalte aspecte – coordonare, mobilizare a resurselor si monitorizare – se discuta atat in cadrul acestei agende, cat si in cadrul agendei de Finantare a dezvoltarii: de unde o sa vina banii, cine e responsabil pentru ce si cum o sa stim daca facem treaba buna.

 

Ana-Maria si echipa Misiunii Permanente a Romaniei la ONUAna-Maria si echipa Misiunii Permanente a Romaniei la ONU

 

Care crezi ca sunt cateva dintre prejudecatile pe care publicul larg le are despre ONU? De ce fel de schimbare crezi ca e nevoie ca acestea sa fie diminuate?

 

Preconceptia care mi-a ajuns mie la urechi este ca “ONU nu face nimic”; cei care mi-au spus asta se refera la implementare. Din nou, limitandu-mi raspunsul la agenda pe care o acopar, vreau sa subliniez faptul ca, intre functiile ONU enumerate mai sus, n-am inclus-o intentionat pe cea de implementare.

ONU nu este o organizatie supra-nationala, ci una inter-nationala. Implementarea va avea loc la nivel national si aici guvernele sunt cele care au dreptul si responsabilitatea sa hotarasca ce fac la ele acasa. ONU poate oferi, insa, o platforma de discutie, poate oferi ghidare pentru coordonare si sprijin in monitorizarea implementarii la nivel global. Cel mai important, ne poate sensibiliza la si apara interesele noastre comune, ca si umanitate.

 

Pentru a remedia intelegerea trunchiata si/sau deficitara a lucrarilor sale, comunicarea, atat in cadrul organizatiei cat si in exteriorul sau, trebuie eficientizata.

 

Pe scurt, stiu ca acum te concentrezi in munca ta pe dezvoltarea durabila/sustainable development. Explica, te rog, ce vizeaza dezvoltarea sustenabila, ce rol are pe agenda ONU, si cum afecteaza statele membre.

 

Pe scurt, dezvoltare durabila inseamna sa te gandesti la efectele pe termen lung ale deciziilor tale, din toate punctele de vedere. Sa faci investitii destepte, care sa-ti asigure profitul pe termen lung.

 

Putem sa ne imaginam acest concept gandindu-ne ca noi, ca si umanitate, stam pe un scaunel cu trei picioare: sistemul social, mediul natural si sistemul economic. Pentru a ne pastra viata si un nivel de trai confortabil, trebuie sa intreprindem actiuni echilibrate, care sa puna o presiune egala asupra celor trei picioare. Daca nu suntem atenti si unul dintre ele devine subred, atunci presiunea pe celelalte doua va creste incredibil. Daca unul dintre ele se rupe, ne-am dus.

 

De exemplu, daca industrializam sacrificand mediul, se produc locuri de munca si se produc bani. Dar banii acestia nu vor ajuta prea mult daca mancarea pe care o cumperi e otravita (din cauza solului si apelor infestate) sau insuficienta, daca medicamentele pe care le cumperi nu sunt eficiente pentru boli proaspat dezvoltate sau daca esti lovit de cataclisme naturale.

 

Daca mecanicizezi sacrificand oamenii, profitul va creste. Dar oamenii ramasi fara loc de munca vor iesi in strada si, intr-un sistem social in care nu mai exista pace si stabilitate, profitul n-o sa aiba viata lunga. Investitia de astazi (accentul disproportionat pe tehnologie) se va fi dovedit a fi samanta falimentului de maine. Si tot asa.

 

In acest moment, dezvoltarea durabila se afla in inima Agendei de dezvoltare post-2015 a ONU. Cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabila (SDGs), impreuna cu cele 169 de sub-obiective, sunt rezultatul straduintei de a avea un echilibru intre cele trei picioare ale scaunelului.

 

Cum o sa afecteze statele membre? Se spune ca “business as usual” n-o sa mai functioneze. Eu cred ca nici “governance as usual” n-o sa mai functioneze. Avand in vedere interconectivitatea dintre cele trei sisteme mentionate si amplitudinea provocarii, ministerele vor fi nevoite sa colaboreze mult mai mult intre ele si nu doar intre ele. Toata lumea – sectorul privat, societatea civila, mediul academic – va trebui sa se implice in implementare.

 

Ce te tine in priza in activitatea din zona dezvoltarii durabile?

 

Ce ma fascineaza pe mine teribil in lucrul pe aceasta agenda ambitioasa de dezvoltare durabila este complexitatea. Daca vrei sa faci treaba buna, trebuie sa intelegi foarte bine foarte multe aspecte si procese, caci sunt interconectate, ceea ce ma obliga in permanenta sa invat ceva nou.

 

De exemplu, in urma cu un an incepeam sa acopar toate intalnirile legate de finantarea agendei, intrucat mi se parea un aspect foarte important.. Neavand un background in economie, in primele luni plecam de la intalniri cu o durere de cap puternica, simtindu-ma ca si cum creierul meu ar fi fost scufundat in chineza. Dupa zece luni, am dobandit o intelegere aprofundata a chestiunilor discutate si a procesului. Am ajuns sa public un articol complex si foarte tehnic pentru Institutul International de Dezvoltare Durabila pe tema Finantarii pentru Dezvoltare, pentru care am primit un feedback calduros din partea unor diplomati si a unor reprezentanti ai unor institutii de politici publice din Europa. Franta si Olanda au mentionat o cifra identificata de mine in articol in cadrul negocierilor interguvernamentale.

 

Acum, un an mai tarziu, lucrez in echipa lui Jeffrey Sachs, Consilierul Special al Secretarului General ONU in legatura cu Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului/Millennium Development Goals, care vor fi inlocuite de SDGs – Sustainable Development Goals;lucram pe indicatorii care vor masura implementarea SDG-urilor. Ca si alta data, am inceput sa acopar din proprie initiativa toate intalnirile legate de statistici, date, monitorizare. Din nou, neavand un background in statistica, plec de la intalniri ametita. Insa e un proces incredibil de invatare si crestere si un sentiment minunat :)

 

O alta provocare este timpul redus pe care il avem la dispozitie pentru a face ceva. E cu atat mai dificil cu cat nu doar ca trebuie sa gasesti echilibrul intre dimensiunea economica, de mediu si sociala, dar si intre 193 de state cu niveluri de dezvoltare, prioritati si interese nationale foarte diferite – e un echilibru politic foarte fragil. Se spune ca suntem prima generatie care simte efectele schimbarilor climatice si ultima care mai poate face ceva in legatura cu asta!  (schimbarile climatice fiind legate de dezechilibrul dintre cele trei dimensiuni). Ceasul ticaie. NOI SUNTEM GENERATIA care poate face ceva. Este foarte incitant!

 

Reprezentantii statelor membre ONU, aplaudand finalizarea procesului prin care au fost create cele 17 SDG-uri, dupa ultimele 28 de ore de negocieri fara pauzaReprezentantii statelor membre ONU, aplaudand finalizarea procesului prin care au fost create cele 17 SDG-uri, dupa ultimele 28 de ore de negocieri fara pauza

 

Care consideri ca e cea mai mare reusita in efortul tau de pana acum?

 

Faptul ca am fost selectata sa fac parte din echipa lui Jeffrey Sachs, unul dintre principalii arhitecti ai Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului. Jeffrey Sachs este un global shaper. Cel mai tanar profesor de economie din istoria Harvardului (cand avea 28 de ani!), a fost numit de doua ori consecutiv de catre Time Magazine pe lista celor mai influenti 100 de oameni din lume si este autorul a trei New York Times Bestsellers pe teme legate de dezvoltare internationala. In ianuarie, am fost selectata sa lucrez cu echipa lui pe propunerea sa de indicatori pentru Sustainable Development Goals, in calitate de consultant.

 

Exista un episod anume care te-a facut sa te uiti cu alti ochi la activitatea ta?

 

Cea mai vie in minte in aceast moment imi este o experienta de acum cateva zile:

 

O miercuri dimineata obisnuita. Stim ca trebuie sa ne intalnim cu Jeff astazi. Ne adunam toti 15 din echipa UN Sustainable Development Solutions Network (UN SDSN), pe care o conduce, in sala de conferinte. Afara ninge. Columbia University se vede pe geam, de la etajul 10, printre fulgi. Lumea e relaxata, se zambeste, se glumeste. Intra mai intai prima dintre asistente. Lumea glumeste ceva mai putin. Peste cinci minute, intra cea de-a doua asistenta personala. Cineva face ultima gluma: “Ah, esti aici, inseamna ca si el este aici.” “E la lift.” “Zmeul si buzduganul” ma gandesc si zambesc. Intra in sala grabit. Toti suntem acum seriosi si concentrati. Pentru ca Jeff n-are timp. E mereu intr-o alta tara sau mereu intr-o intalnire cu vreun sef de stat. “Ce faceti? Cum merge? Cu ce va pot ajuta?” Nu dureaza mult si, de la chestiuni de organizare, deviaza si explodeaza in focul lui de artificii inspirational.

 

Jeff n-are timp, nu e media de fata, nu e public, doar oamenii lui, intr-o intalnire confidentiala. Si, totusi, sta cu noi o ora jumatate sa discutam ce-o sa fie cu planeta asta pe termen lung, sa ne puna sufletele pe jar:

 

“The hardest thing is the attention span. We are  trying to bring a little bit of consciousness in the world, between all the sound bits. We are competing for attention. How do you get in front of the people? One way is repetition. This is not the time to be shy. Make them sick of you: “I will implement the SDGs, just not to see you ever again.” The word “sustainable development” – I want people to hear it until it echoes. We need to educate people about this – I want to talk to a large number of young people!”

E pasiune in stare pura, he “burns, burns, burns like fabulous yellow roman candles exploding like spiders across the stars,” cum ar spune Kerouak. Se trezeste de 3-4 ori pe saptamana la 3-4 noaptea ca sa vorbeasca prin skype la diferite conferinte in alte parti ale lumii. Are o planeta de salvat. Si-o mica armata de profesionisti platiti sa-l aduca cu picioarele pe pamant.

 

Eu sunt poate prea tanara, dar mi-e pielea toata buburuze, caci nu sunt neaparat convinsa ca e nevoie sa-l tii foarte bine ancorat in pamant. Pana la urma, in urma cu doua luni, cand a inceput colaborarea mea, managera imi spunea amuzata pe cine vrea el sa aduca “la bord”, caci asa ceva ar fi fost formidabil si nu s-a mai facut in istoria ONU. Astazi, Jeff ne-a anuntat ca personalitatea respectiva o sa deschida o sesiune in cadrul Summitului de adoptare a Agendei de Dezvoltare post-2015 din septembrie. “Asta va face stirile pana si in SUA.” Se rade. Eu raman inlemnita in scaun: in fata mea, un om – aceeasi specie cu mine – isi transforma viziunea globala in realitate. Pentru prima oara, simt in fiecare celula cuvintele lui Steve Jobs:

 

“When you grow up you tend to get told the world is the way it is and your life is just to live your life inside the world. Try not to bash into the walls too much. Try to have a nice family life, have fun, save a little money. That’s a very limited life. Life can be much broader once you discover one simple fact, and that is – everything around you that you call life, was made up by people that were no smarter than you. And you can change it, you can influence it, you can build your own things that other people can use. The minute that you understand that you can poke life and actually something will, you know if you push in, something will pop out the other side, that you can change it, you can mold it. That’s maybe the most important thing. It’s to shake off this erroneous notion that life is there and you’re just gonna live in it, versus embrace it, change it, improve it, make your mark upon it. I think that’s very important and however you learn that, once you learn it, you’ll want to change life and make it better, cause it’s kind of messed up, in a lot of ways.

Once you learn that, you’ll never be the same again.”

 

I’ll never be the same again after today. Pentru ca am avut in fata mea un om care demonstreaza clar ca, daca vrei si crezi, poti da, intr-adevar, forma istoriei.

 

Spune-mi despre o persoana pe care o admiri, pe care ai cunoscut-o in munca ta la ONU (sau altundeva in New York, daca preferi).

 

Cea mai apropiata de suflet imi este Doamna Ambasador Simona Miculescu.

 

Din punct de vedere profesional, o respect in mod deosebit pentru viziune, dinamica, flexibilitate. Sprijinul sau pentru tanara generatie si intelegerea importantei comunicarii active cu toate publicurile prioritare, prin medii variate (diplomatie, muzica) si prin noile mijloace de comunicare – cum ar fi social media – mi se par profund inspirationale. Pentru ca tanara generatie si noile mijloace de comunicare vor avea un rol esential in conturarea viitorului planetei noastre. Ar fi minunat ca intreaga comunitate diplomatica sa fie receptiva la aceste aspecte!

 

Din punct de vedere personal, admir enorm faptul ca, in pofida tuturor provocarilor carora trebuie sa le gaseasca o solutie zi de zi si a responsabilitatilor foarte mari, isi pastreaza caldura, empatia si generozitatea intacte. Doamna Ambasador are aceasta capacitate incredibila de a gasi si de a se concentra pe ceea ce este bun si frumos in oameni, capacitate ce toarna apa la radacina a ceea ce este valoros si merita dezvoltat in cei din jurul sau.

 

Ana-Maria si E.S. Ambasador MiculescuAna-Maria si E.S. Ambasador Miculescu

 

Ce crezi ca face New York-ul atat de cuceritor? Sau ce te face sa descoperi in tine, in mod unic?

 

Eu si New York-ul suntem intr-o relatie de trei ani si jumatate. Ma voi opri asupra aspectului care ma tine in priza si-mi place cel mai mult:

New York-ul este locul in care se ia pulsul lumii, din foarte multe puncte de vedere – economic, international, academic, artistic etc.

 

Este locul in care pot discuta cu oameni ca Jeffrey Sachs la cafeaua de dimineata despre cum trebuie sa facem sa arate lumea in 15 ani, avand certitudinea ca pe bune o sa facem ca macar un procentaj din viziune sa devina realitate. In care-mi pot verifica si hrani ideile cu carti in manuscrise inca, circulate informal intre profesorii, de exemplu, de la Columbia, Harvard si Yale. In care pot fi in inima istoriei in timp ce se scrie, in negocieri interguvernamentale pana mult inspre dimineata. In care prieteni tineri imi spun la un pahar de vin cum o sa revolutioneze X cu propria lor afacere, ca dupa cateva luni sa ma anunte ca tocmai si-au dat demisia de la locul de munca pentru ca au gasit investitori pentru a revolutiona X si au nevoie sa se ocupe 110% de asta.

 

Pentru ca New York-ul meu este locul celor care n-au decat o viata si, de aceea, nu vor s-o iroseasca, ci s-o foloseasca pentru a-i da ei si lumii forma pe care o cred ei de cuviinta. E locul celor carora nu li se intampla viata, ci care se intampla ei vietii.

 

Ti-ar placea sa lucrezi in Romania? Unde crezi ca ar fi locul tau, daca ai reveni in tara?

 

Ce stiu sigur este ca, la un moment dat, dupa ce ma mai coc si adun o tolba de experienta relevanta, mi-ar face placere sa predau un pic tinerilor din Romania. Sa ofer perspectiva, sa pun suflete pe jar – asa cum alti profesori au reusit sa faca in cazul meu. Cred ca mintile noastre, ca tara, au un mare potential.

 

Unde te pot contacta cei care sunt interesati de studiile tale, de munca ta, si care poate isi doresc un traseul similar cu al tau?

 

Pot sa-mi trimita un mesaj pe LinkedIn:

https://www.linkedin.com/pub/ana-maria-leb%C4%83d%C4%83/17/393/279

 

 

Interviu realizat de Bianca Dragomir,

Delegat de Tineret la ONU, 2014-2015

 

— Acest interviu face parte dintr-o serie de mai multe conversatii cu tinere din Romania care locuiesc si lucreaza in New York. Studiile, traseul profesional si experientele lor sunt foarte diverse si curajoase – si merita impartasite —

Leave a comment

Your email address will not be published.

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>