Interviewed in New York – Beatrice Cord


14380_788458101235771_676289885467213514_nDe unde esti si de cand a devenit Romania a doua optiune pentru “acasa”, in favoarea SUA?

 

Imi place sa spun ca sunt din Cluj, de unde mi-am luat radacinile si unde am petrecut primii sapte ani de viata sau de “acasa”. M-am mutat apoi intr-un orasel simpatic de la poalele Carpatilor – Campina si intr-un final in Bucuresti, unde mereu spun ca mi-a fost mai greu sa ma acomodez decat oriunde altundeva in lume. Dupa Bucuresti a urmat Londra si apoi Nottingham pentru studii si, de mai bine de un an și jumatate, New York este casa mea.

 

Spune-ne cateva cuvinte despre sistemul educational in care te-ai maturizat – care sunt punctele forte ale experientei tale educationale? Care sunt caramizile pe care le-a pus la personalitatea ta, dar si la cariera?

 

O parte din studii si marea parte a facultatii le-am facut in tara – SNSPA si Facultatea de Drept Nicolae Titulescu. Aici am trait tot ce implica anii de studentie, cele mai autentice experiente si intalnirea cu oameni exceptionali, atat profesori cat si colegi.

 

In tara am pus baza cunostintelor generale, dar si in domenii specifice. Apoi, intre anul 2 si 3, dupa ce am participat la o scoala de vara, m-am hotarat sa continui cu un semestru in Londra, la Universitatea Westminster. Acela a fost momentul care, cred eu, mi-a influntat in mod esential parcursul ulterior, atat educational, cat mai ales profesional. La Westminster am avut libertatea de abordare personalizata a cursurilor si, in loc sa mi se ceara sa memorez, am putut sa interpretez, sa inteleg si sa analizez informatiile primite.

 

Punctul culminant a venit in timpul masterului in diplomatie, pe care l-am facut la Universitatea Nottingham, tot in Marea Britanie. Nu o sa uit niciodata clasele de diplomatie la care ne asezam toti in cerc si incepeam sa discutam liber despre concepte vechi cat lumea, de la originile diplomatiei pana la cele mai actuale problem de securitate. Nu am avut niciodata manuale obligatorii, la nici una dintre materiile parcurse, iar suporturile de curs erau folosite ca ghid pentru analiza, si nicidecum ca baza pentru memorat. Mi-am dat seama atunci ca intr-un astfel de sistem educational poti indragi orice materie si, mai ales, poti intelege si retine concepte de baza, pentru ca le treci prin filtrul propriei tale personalitati, gandiri si sistem de valori. Prin discutii cu ceilalti iti sedimentezi si mai bine argumentele, fara sa ti le insusesti ca forme fara fond.

 

Faptul ca am ajuns mai apoi sa lucrez cu si in interiorul ONU si sa pot intelege procesele specifice, se datoreaza in totalitate cursurilor si discutiilor din cadrul masteratului. De fapt, ca sa fiu sincera, faptul ca mi s-a deschis mintea inspre ceea ce se intampla la nivel international si felul in care lumea interactioneaza atat pe plan sociologic cat si al relatiilor interstatale, se datoreaza tot acelor cursuri si discutii din clasa si din afara ei.

 

Cum a fost primul tau job real in Romania, cum si de ce te-ai hotarat sa pleci, si cum au aratat celalalte episoade profesionale de pana acum?

 

Am inceput sa lucrez in tara chiar din timpul facultatii si, apoi, dupa terminarea masterului. Ambele experiente profesionale au fost in mari corporatii – L’Oreal si Petrom – si in domenii foarte diferite, dar medii la fel de profesionale. Asa cum bine se spune, omul sfinteste locul, iar eu am avut noroc in ambele locuri de manageri si colegi incredibili, de la care am avut “ce fura”.

 

Am invatat sa comunic intr-un mediu profesional si sa relationez eficient cu oamenii, indiferent de statul lor profesional. De la ei am invatat ce inseamna sa ramai profesionist si eficient indiferent de presiunile date de timpul scurt sau de ceea ce se intampla in mediul extern, sa iti pretuiesti jobul atat de tare incat sa nu trebuiasca sa te straduiesti prea mult sa gasesti acel echilibru intre munca si viata profesionala, pentru ca ele se intrepatrund armonios, sa te dedici domeniului tau pentru ca vrei mai mult decat un salariu sau recunostinta, vrei sa schimbi lucruri, sa revolutionezi si sa lasi ceva “altfel” in urma. Sunt vorbe mari dar nu sunt doar vorbe, e o viziune care m-a facut sa nu mai caut doar un job, ci o vocatie, o cariera.

 

De plecat, am vrut sa plec in primul rand pentru ca mereu mi-am dorit sa lucrez cu ONU, si odata ce am primit oferta din partea Misiunii de a face un stagiu, nu am putut sa ma uit inapoi. Apoi, oricat de mult mi-a placut sa lucrez in domeniul energiei in tara si oricat de mult stiu ca as fi putut continua sa cresc si sa invat acolo, am simtit nevoia intrinseca de a ma provoca pe mine insami intr-un alt mediu.

 

Care consideri ca e cea mai mare reusita in demersul tau profesional?

 

In prezent, ca Youth Initiatives and Program Manager in cadrul companiei de consultanta globala Richard Attias & Associates, fac multe dintre lucrurile in care cred, si anume sa calatoresc cu un scop, sa cunosc oameni exceptionali din domenii diverse si sa ofer cat mai multor tineri ocazia de a isi construi propriile retele si apoi programe si proiecte pe care le dezvolta pe plan local.

 

Insa, asa cum se spune pe aici – the best is yet to come. Cred ca acel moment in care fac ceva pe cont propriu e in constructie pentru mine, si sper ca in cateva luni sa pot sa revin la aceasta intrebare si sa iti spun ca reusita mea cea mai mare a fost acest proiect la care lucrez momentan – ma simt extrem de norocoasa ca am gasit momentul, locul si oamenii potriviti cu care pun bazele si construiesc fiecare piesa a puzzle-ului.

 

E vorba de un NGO international, care va sustine proiecte pentru copii din toata lumea pentru a depasi barierele culturale si educationale care se creeaza, in primul rand, din cauza lipsei oportunitatii de a vedea, intelege si colabora cu “celalalt”. Lucram la a gasi o reteta de educatie non-formala prin care sa aducem impreuna copii din comunitati diverse, impreuna cu mentori locali si internationali. M-as bucura sa le putem oferi oportunitati de networking si platforme prin care sa poate invata din experientele celorlalti si sa gaseasca astfel solutii testate in alte comunitati internationale pentru problemele identificate la nivel local.

 

Cat ai lucrat la Misiunea Permanenta a Romaniei la ONU, ai fost expusa la lucrarile Natiunilor Unite. Cum i-ai explica unui necunoscator de ce e nevoie de ONU, cu ce face lumea ceva mai buna?

 

ONU, si mai ales discutiile referitoare la ONU, au devenit parte din viata mea inca din timpul Masteratului, cand mi-am petrecut multe nopti citind despre cat de “defect” sau “esuat” este sistemul si cum ONU nu a reusit sa isi atinga una dintre principalele tinte – de a pastra pacea in lume. Am scris atunci o lucrare in care incercam sa inteleg si sa explic de ce ONU nu se promoveaza mai mult ca un brand care, cu toate lipsurile, reuseste totusi sa umple multe goluri si sa atinga nevoi esentiale. Unul dintre cele mai bune si relevante exemple consider ca se constituie din lucrarile pentru stabilirea agendei de dezvoltare post-2015, care se bazeaza pe o analiza detaliata a procesului de dezvoltare a mileniului si pe piloni de actiune stabiliti prin multiple negocieri si analize, atat din partea expertilor si a reprezentantilor guvernelor si organizatiilor internationale, cat si a societatii civile.

 

Dupa multele reuniuni si negocieri la care am participat ca advisor de-a lungul timpului, iar apoi ca si co-chair al Youth Assembly at the UN, pot spune ca ONU este cladirea – platforma in care cele 193 de state membre, si mai ales cei 5 membri permanenti ai Consiliului de Securitate, se aduna sa discute, sa negocieze si sa gaseasca solutii pentru principalele probleme si crize ale lumii. Cand atat de multi actori sunt chemati la masa de discutie, dat fiind dreptul de autodeterminare si interesele statale, economice si sociale ale fiecareia, si tinand cont ca unii dintre ei au drept de veto, cred ca oricine isi poate inchipui cat de dificil este obiectivul de a propune solutii la problemele cele mai apasatoare ale umanitatii – de aici si actiunile imperfecte, uneori foarte discutabile/condamnabile.

 

Mai mult, in timp ce faceam o cercetare in domediul diplomatiei publice, am ajuns la E.S. Amb. Simona Miculescu, care este unul dintre principalii nostri experti in Diplomatie Publica, precum si Reprezentatul Permanent al Romaniei la ONU, ceea ce din multe puncte de vedere o face cel mai potrivit analist al acestei situatii. Dansa mi-a impartasit una dintre cele mai importante lectii pe care oricine care se gandeste la ONU, la reusitele sau nereusitele acestei organizatii, ar trebui sa le aiba in minte: It is not what UN can do for you, but what you can do for the UN!

 

Bineinteles ca putem considera ca este doar un slogan care de cele mai multe ori e greu de digerat, mai ales cand asistam la razboaie care incep sau care nu se termina niciodata. Dar cred ca e important ca fiecare dintre noi, si in special noi, generatia Mileniului, sa ne asumam responsabilitatea pentru ce se intampla la fiecare nivel al societatii, si sa intelegem ca deciziile pe care guvernul care ne reprezinta le ia la nivel national si international nu ar trebui sa fie luate in lipsa noastra, ci cu aportul nostru. Avem in tara poate unul dintre cele mai frumoase exemple de responsabilizare si colaborarea civica – ma refer aici la recentele alegeri prezidentiale si modul exemplar in care tinerii si-au facut vocea auzita pe toate planurile, atat in mediul online, cat si mai ales in strada.

 

 

Care crezi ca sunt cateva dintre preconceptiile pe care publicul larg le are despre ONU? De ce fel de schimbare crezi ca e nevoie ca acestea sa fie diminuate?

 

Asa cum am zis mai sus, cred ca ONU trebuie (si, de altfel, a inceput) sa comunice pe limba tuturor celor care beneficiaza de lucrarile sale, in feluri pe care unii dintre noi nici nu le simtim.

 

Concret, ONU are prezenta activa pe toate canalele de social media (e de gasit pe FB, Twitter chiar si  pe Instagram, cu toate organizatiile si liderii lor, chiar si Secretarul General e online). Mai mult, Secretarul General si-a aratat deschiderea catre universul tinerilor prin numirea primului sau Trimis pentru Tineri (Envoy for Youth) – Ahmad Alhendawai, dar si prin sustinerea a nenumarate evenimente, forumuri si rezolutii pentru tineri.

 

Apoi, pentru ca stiu ca Malala este acum (re)cunoscuta pretutindeni, trebuie sa spun ca ONU si Secretarul General au jucat un rol esential in promovarea ei ca model pentru tineri. Prin asta au facut problema educatiei, mai ales pentru fete si femei, o problema globala, cunoscuta, dezbatuta si, chiar daca nu putem spune rezolvata, cu sanse mult mai mari de a fi rezolvata.

Evident, toate acestea sunt elemente de soft power. Sunt multe lucruri care se pot critica referitor la  aplicabilitatea si legitimitatea rezolutiilor, dar genul asta de discutie poate ocupa (prea) multe pagini.

 

New York e o destinatie la care viseaza probabil toti tinerii din lume. Ce crezi ca face New York-ul unic si de neinlocuit? Sau ce te face sa descoperi in tine, in mod unic?

 

Ceea ce face New York unic e faptul ca te forteaza sa te autodescoperi, dincolo de invelisuri superficiale, cu vise mai mari decat stiai ca poti avea, care devin apoi mai palpabile, odata ce le transformi in obiective la care muncesti zilnic. Aici vii ca sa devii ceea ce esti cu adevarat si ajungi sa iti depasesti limitele pe care nici nu stiai ca le ai.

 

Am fost curioasa inca de cand am ajuns aici de ce se spune ca “If you make it here, you can make it anywhere”. E poate unul dintre cele mai dificile locuri in ceea ce priveste obtinerea unei vize, fie ea si de turist, si provocarile devin mult mai mari cand e vorba de gasirea unui loc de munca. Este greu pentru ca este un oras costisitor, un oras extrem de alert in care probabil nu oricine poate tine pasul. E un oras aglomerat, care nu te lasa neparat sa respiri. Mai sunt multe altele – e murdar, vara usor urat mirositor, cu ierni extrem de friguroase. Totusi, chiar cand scriu aceste randuri, racita fiind in prima zi de primavara, in care aici ninge cu fulgi mari si orasul e inghetat, ma pot gandi la cel putin de doua ori mai multe motive pentru care toate aceste minusuri ajung sa nu mai conteze. Unul dintre aceste motive e esential pentru mine: libertatea.

 

New York iti ofera libertate – libertatea de a te exprima in toate formele, de a te cunoaste, de a experimenta, de a te expune in fata celorlalti fara a te simti coplesit de prejudecati. Libertatea este, cum ar spune Sartre, cea mai de pret avutie a noastra – si locul asta iti da sansa sa te simti liber. Unicitatea New York-ului consta mai ales in felul in care te face sa te simti, si tocmai acest sentiment provoaca dependenta.  Din acest punct de vedere, cred ca e foarte greu sa “make it anywhere else once you lived here”.

 

Beatrice Cord si Excelenta Sa, Amb. Simona MiculescuBeatrice Cord si Excelenta Sa, Amb. Simona Miculescu

 

Spune-mi despre o persoana pe care o admiri, pe care ai cunoscut-o in New York, in mediul tau profesional sau altundeva.

 

Sunt foarte multe persoane pe care le admir in New York si sunt absolut onesta cand spun ca aici am cunoscut ciudatul sentiment de admiratie chiar si fata de oameni pe care nu ii plac in mod deosebit. E aura asta a invingatorului sau celui care s-a facut remarcat intr-un anume fel, astfel incat a devenit relevant in acest spatiu in care nimic nu scapa prin sita daca este redundant.

 

Am mai spus asta de foarte multe ori, dar o sa o spun din nou – o persoana foarte speciala este Excelenta Sa Dna. Ambasador Simona Miculescu. Ma alatur listei extrem de lungi (binemeritata) de tineri admiratori – nu numai pentru evolutia si intreaga sa cariera profesionala, ci pentru felul incredibil in care isi sacrifica in fiecare zi viata personala pentru a fi vocea noastra a tuturor, nu doar a Romaniei, ci si a tinerilor, a culturii, a dezvoltarii profesionale si personale.

M-a invatat ca iti poti crea singur sanse, atata timp cat esti dispus sa dai tot ce ai mai bun si sa renunti la comoditate si siguranta, poate uneori chiar si la a fi alaturi de cei dragi pentru a iti urma visul, chemarea. Si, cel mai important, domnia sa le face pe toate cu zambetul mereu pe buze si bucurandu-se de fiecare moment.

 

Ti-ar placea sa lucrezi in Romania? Unde crezi ca ar fi locul tau daca ai reveni in tara?

 

Am avut mai multe incercari de intoarcere in ultima perioada, fie in mediul guvernamental, fie in cel privat. Cred ca fiecare lucru se intampla la momentul potrivit, si asta am considerat si in momentul in care am preferat sa mai raman – inca mai am de invatat si exploarat aici – dar ma umple de bucurie fiecare evolutie de acasa si fiecare reusita a “noului val”.

 

Unde te pot contacta cei care sunt interesati de studiile tale, de munca ta?

Oricand pe LinkedIN sau pe email: beatrice.alexandra.cord@gmail.com

 

Interviu realizat de Bianca Dragomir,

Delegat de Tineret la ONU, 2014-2015

 

— Acest interviu face parte dintr-o serie de mai multe conversatii cu tinere din Romania care locuiesc si lucreaza in New York. Studiile, traseul profesional si experientele lor sunt foarte diverse si curajoase – si merita impartasite —

 

Leave a comment

Your email address will not be published.

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>