Povești despre tineri: Veaceslav Crețu


Întotdeauna am crezut că dincolo de joburile pe care le avem, priorități, de supărări sau neajunsuri, trebuie să ne păstrăm pasiunile și să le fructificăm în timpul liber. Prin programul de voluntariat oferit de cei doi Delegați de tineret ai României, Denisa și Gabriel, am reușit să mă bucur, după un job de 8 ore și facultate, de alte câteva ore pe săptămână în care rămân conectată la pasiunile mele și intru în contact cu alți tineri implicați civic. Astăzi vi-l prezint pe Veaceslav care a reușit, așa cum fac și eu, să îmbine studiile și jobul cu plăcerea de a oferi înapoi comunității o parte din bagajul său cu experiențe din ultimii ani. Astăzi vorbim despre Digikidz, tineretul din Republica Moldova, diaspora moldovenească și aspirațiile unui tânăr care își dorește un viitor mai bun pentru noi toți.

Andreea Tătaru: Spune-mi povestea ta! De când ai început să te implici în proiecte pentru tineri?

Veaceslav Crețu: Aveam 14 ani; trăiam fără părinți acasă, ei erau plecați peste hotare. Aș spune că sunt trei motive. Să îmi fac părinții fericiți, mai ales că aveam grijă de sora mea mai mică. Însă, motivul principal a fost că liceul în care studiam era limitat în resurse informaționale. Nu dispunea de viteză maximă de internet. Puteam să ne bazăm numai pe bibliotecă. Din acel motiv, trebuia să fiu în căutare de resurse adiționale de dezvoltare. În 2010 am participat la un concurs național de informatică. Nu am luat niciun premiu, dar mi-a deschis ochii cu privire la un aspect. Tot în anul acela, vara, o organizație neguvernamentală a venit la noi și ne-au făcut o prezentare, ne-au spus că dau granturi. M-am gândit să aplic și eu cu un proiect care să răspundă unor nevoi locale. Al treilea motiv a fost că era trist la școală; vedeam colegii și verișorii care făceau școala la orașe, Ungheni, Chișinău, Bălți și beneficiau de mult mai multe resurse. Acestea au fost motivele – familia, nevoia de dezvoltare, de a crea un ecosistem în învățământ la standarde internaționale, raportat la indicii de dezvoltare, dar și dorința personală de a produce o schimbare.

A.T.: Care crezi că sunt cele mai importante nevoi actuale ale copiilor și tinerilor din Republica Moldova?

V.C.: Un mediu favorabil de dezvoltare personală pentru fiecare student prin crearea unui sistem educațional adaptat la indicii de dezvoltare globală fiindcă la noi, în Republica Moldova, lasă de dorit. Științele exacte lasă de dorit. E nevoie de dezvoltarea abilităților care țin de business, de antreprenoriat. Al doilea motiv este siguranța financiară a studenților. Salariul lunar în Republica Moldova raportat la timpul investit în educație este o bătaie de joc! Și în al treilea rând, avem nevoie de parteneriate și schimburi de experiență cu semeni de vârsta noastră de peste hotare, mai ales în domenii ce țin antreprenoriat și politici de tineret. Nu este un mediu favorabil de dezvoltare pentru tineri în ceea ce privește deschiderea de companii, nu e stimulat antreprenoriatul.

A.T.: Povestește-mi puțin despre societatea civilă din Republica Moldova. Cât de activă este? Ce se întâmplă? Care sunt direcțiile principale de activitate?

V.C.: În Republica Moldova societatea civilă este dezamăgită în momentul ăsta. Nivelul de încredere în instituțiile de stat este scăzut. Conform unui sondaj recent, populația din Republica Moldova are mai multă încredere în Biserică decât în instituțiile de guvernare. Acest factor de neîncredere este cauzat de guvernul corupt și de ineficiența de guvernare; politici, drepturi și reforme sunt, dar nu sunt aplicate eficient. Cu toate acestea, societatea civilă în Republica Moldova are un impact pozitiv. Eu sunt parte a sectorului neguvernamental lucrând încă de când eram acasă. Am făcut trei ani de voluntariat. De asemenea, de când am venit în SUA, am înțeles că diaspora moldovenească are un impact. În ultimii ani contribuția diasporei a fost foarte mare. Investește și colectează bani prin crowdfunding, donează banii către familii nevoiașe, copiilor cu urgențe medicale. Face și donații din salarii, din timpul liber doar pentru că este considerat că așa e natural; sunt persoane care nu au posibilități și se naște sentimentul de a oferi înapoi. În ceea ce privește tineretul, mulți sunt activi. Însă, mulți părinți își iau copiii peste hotare.  În cazul meu a fost cu succes, dar a fost nevoie să plec și eu pentru că nu avem resurse de creștere. Am nevoie de o viziune globală ca să văd cum pot contribui social. A merge la vot? Oricine poate face asta, dar implicându-te social e altceva. E nevoie de mai mult!

A merge la vot? Oricine poate face asta, dar implicându-te social e altceva. E nevoie de mai mult!

A.T.: Ai colaborat și cu societatea civilă din România? Vezi diferențe, asemănări? Ce experiență ai?

V.C.: Am creat parteneriate cu câțiva tineri din România, de exemplu Bianca și Luca (foștii Delegați de Tineret ai României la ONU). Cu ei am făcut prima dată cunoștință la Strasbourg, la Consiliul Europei, la Forumul Democrației.  Societatea civilă românească a devenit un model de emancipare pentru Republica Moldova. Nu am avut ocazia să lucrez intensiv, dar asta îmi doresc. Acum cu Denisa mai colaborez, vrem să vedem ce proiecte dezvoltăm pentru viitor.

IMG_0135

A.T.: Cum este viața în Statele Unite ale Americii?

V.C.: Sunt aici de 4 ani. Am plecat din mai 2013, acum studiez la o universitate de stat, la Business School cu specializare în securitatea informației. După doi ani, am înțeles că sistemul de studii e același, pleci la ore, îți faci temele, vii acasă, treci examenele și atât, dar am încercat să caut oportunități pentru că îmi lipseau activitățile civice. O modalitate a fost să fac cercetări ca să văd dacă școala avea oprtunități. Erau reduse și nici nu aveam posibilități. Datorită Biancăi și lui Luca am fost inclus la Youth Assembly, Organizația Națiunilor Unite. Prima oară am trecut ca un observator prin experiența aceea, nu știam multe aspecte. Învățasem despre organizații internaționale doar la istorie, dar revenind acasă, am cercetat și am înțeles. Așa că am participat și a doua oară și am văzut posibilități de creștere. S-au oferit finanțări pentru tineri antreprenori. Și am zis ,,De ce nu? Să încerc!”. De acolo a și venit ideea de Digikidz.

A.T.: Povestește-mi, te rog, despre Digikidz. Am citit câteva lucruri în presa online însă aș vrea să știu detalii direct de la sursă. Despre ce este vorba și la ce nevoi răspunde?

V.C.: A fost inițiativa mea și a surorii mele. Crescând într-un mediu unde alfabetizarea digitală era limitată, am comparat cât de dezvoltată e infrastructra aceasta în Statele Unite ale Americii. Am descoperit la ONU că fundații și organizații internaționale acordă suport financiar și logistic pentru inițiative în țări în curs de dezvoltare cum este Republica Moldova. Așa am decis să aplic cu un proiect și totodată să văd cum lucrează sectorul neguvernamental în SUA. Am prezentat proiectul pentru prima dată (și prima dată în viața mea) în fața unor oameni foarte bine pregătiți, iar în august 2015 am fost premiat cu un trofeu pentru lideri responsabili care produc un impact social în localitățile din care provin. Am devenit primul tânăr din Republica Moldova care a fost premiat pentru responsabilitate socială la ONU. Am reușit să ofer o nouă imagine țării.

Am devenit primul tânăr din Republica Moldova care a fost premiat pentru responsabilitate socială la ONU. Am reușit să ofer o nouă imagine țării.

08_12_16 Youth Assembly-0237

Proiectul presupune dezvoltarea unui curriculum adaptat la indicii de dezvoltare globală în domeniul tehnologiei informaționale prin care noi implicăm elevi din familii vulnerabile, în special din mediul rural unde tehnologiile informaționale nu sunt diversificate, unele școli chiar nu le au. Îi implicăm într-o școală de vară și le oferim pregătire gratuită. La sfârșit ei dau niște examene în urma cărora obțin certificate semnate de către Biroul pentru Relații cu Diaspora, Ministerul Educației și Departamentul de educație local din raionul din care aceștia fac parte. Evident, studenții nu termină formarea doar acolo, ei sunt monitorizați și vedem ce impact au cursurile desfășurate de noi în cariera lor sau drumul lor academic. Pentru ei este un imbold faptul că cineva investește în ei, devin mai motivați, devin agenți de impact social.

A.T.: Câți beneficiari are proiectul?

V.C.:  Beneficiarii direcți au fost 20 până acum, iar cei indirecți au fost între 80 și 90 pentru că rezultatele au ajuns și în școlile din care participanții proveneau, iar alți parteneri au dus exemplul mai departe. Am primit cereri să implementăm proiectul și în alte școli.

A.T.: Ce se va întâmpla în 2017 cu Digikidz? Cum vezi acest proiect în următoarea perioadă?

V.C.: De resurse financiare dispunem, eu încerc să planific să avem ediții în fiecare an. Anul acesta, din păcate, nu avem resurse umane care să se poată implica la nivel local. Toți voluntarii sunt foarte ocupați și cu examenele finale. Ne vom gândi ce vom face mai departe, în următorii ani.

DSC_4303

A.T.: Asigurați și infrastructura necesară pentru organizarea acestei școli de vară?

V.C.: Da, da. Partenerii pe care i-am avut ne-au oferit tablete, dispozitive, iar noi le-am închiriat. Ne-am întrebat și cum să oferim o dezvoltare durabilă a acestei inițiative având în vedere că elevii pleacă înapoi în liceele unde nu au această infrastructură. Acum lucrăm să aducem computere în școlile în care nu sunt deloc sau sunt foarte vechi.

A.T.: Dacă ai fi pus în situația de a alege 5 Obiective de Dezvoltare Durabilă importante pentru România și tinerii români, care ar fi acelea? De ce crezi asta?

V.C.: Primul aș spune că este educația pentru că poate elimina sărăcia, devii un membru util al societății pentru că te poți împlini din toate punctele de vedere, însă e nevoie de educație de calitate și accesibilă, să poți să susții costurile. Următoarele ar fi obiectivele ,,fără sărăcie”, ,,foamete 0”. După ar fi egalitatea de gen. La mine în țară este problema asta; partea feminină nu este încadrată în procesul economic și social de dezvoltare.  Al cincilea ar fi mediul – e o problemă cu gazele emise și cu epuizarea resurselor regenerabile.

A.T.: În ce măsură crezi că este important ca tinerii să fie informați despre Agenda 2030? De ce crezi asta?

V.C.: Ar trebui să fie informați și să cunoască ce presupun obiectivele, dar încă ideile noastre nu sunt luate în serios. Noi suntem viitorul, însă nu avem mecanisme prin care să contribuim. Ban Ki-moon a menționat că suntem ultima generație care poate să oprească încălzirea globală și prima care poate să elimine sărăcia, însă nu există mecanisme. Noi ne manifestăm, dezbatem, trăim în pace; nouă ne place să facem schimb de cultură cu alți tineri din alte țări, să schimbăm idei. Guvernele ce fac? Spun că unii fac diferit, noi de ce să nu facem?

A.T.: Ce planuri de viitor ai? Ce drum al carierei vrei să urmezi?

V.C.: La întrebarea asta nu dau niciodată un răspuns exact, dar îmi doresc să am un impact social la nivel mondial. Sună enorm, îmi va lua mult timp, dar e o dedicație naturală. Bunăstarea, valorile, moralitatea lipsesc din societate. Devenind o personalitate internațională cu influență socială, voi putea utiliza acele resurse pentru a produce un impact social acolo unde este strict necesar. Aș lucra mai mult cu sectorul neguvernamental.

A.T.: Te gândești să revii în Europa?

V.C.: Din multe puncte de vedere aș veni, din altele nu. Timpul și investițiile pe care le fac aici au un preț. Evident trebuie să caut oportunități care sunt la nivelul așteptărilor mele. În State sunt oportunități, însă nu voi refuza niciodată posibilități de colaborare în Europa pentru a deveni formator de opinie.

A.T.: Pe final, ce mesaj le transmiți  tinerilor care ne citesc acum articolul?

V.C.: Probabil sunt suprasaturați de sfaturi despre ce ar trebui să facă, dar într-adevăr mi-ar plăcea să văd unitate. Să promovăm și să lucrăm pentru atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă. În viziunea mea, sunt cele mai importante acum. Trebuie să lucrăm pentru atingerea lor, astfel vom fi judecați de generațiile ce vor veni. Pentru cei care vin vreau să văd cât mai multă dinamică și… să cerem mai mult de la guverne pentru că nu e greșeala noastră că ne-am născut într-o perioadă în care suntem la margine de evoluție. Într-adevăr, suntem generație de decizie, dar nu putem lua decizii până când actorii politici nu vor fi responsabili.

Articol scris de Andreea Tătaru, responsabil PR