Bucharest, Romania
0742553706 / 0766347063
office@unyouthdelegate.ro

Teodor Blidaru și Linh Pham, delegații de tineret ai României la ONU, anunță deschiderea programului Voluntar UNYDRo 2019-2020

Teodor Blidaru și Linh Pham, delegații de tineret ai României la ONU, anunță deschiderea programului Voluntar UNYDRo 2019-2020

Înscrieri: 14.09.2019 – 30.09.2019 

Funcții vacante : General Advisor, Capacity Building Officer, Logistics Officer,  Financial & Fundraising Advisor, External Affairs Advisor, Communication & Social Media Officer 

General Advisor

  • Desfășoară activitate de cercetare și planificare a activităților, alături de delegați;
  • Folosește o abordare multidisciplinare în eficientizarea parcursului de organizare și implementare a proiectelor planificate în cadrul echipei;
  • Activitate de management al documentelor elaborate în cadrul echipei;
  • Sprijină delegații în asigurarea continuității între mandate;
  • Sprijină delegații în adresa de email a programului;
  • Suplinirea delegaților în lipsa acestora.

Capacity Building Officer

  • Dezvoltă și implementează activități de consolidare a echipei și identifică resurse noi, pentru creșterea eficienței programului;
  • Asigură eficiența și productivitatea realizării misiunii echipei de delegație de tineret pe parcursul anului
  • Elaborează un manual de training-uri axate pe dezvoltare durabilă;
  • Susține delegații în organizarea de workshop-uri și ateliere în cadrul deplasărilor;
  • Creează, împreună cu delegații, o strategie de dezvoltare a programului pe termen lung.

Communication & Social Media Officer

  • Propune și realizează materiale grafice (afișe, pliante etc.) și mesaje destinate comunicării interne sau celei externe;
  • Elaborează și implementează un plan editorial pentru paginile de social media și site-ul programului în conformitate cu obiectivele departamentului;
  • Identifică parteneriate și colaborări media, contribuind și la realizarea materialelor necesare (comunicate de presă, interviuri etc.);
  • Identifică noi metode de a promova imaginea programului, atât la nivel intern, cât și extern;
  • Manageriază prezența în mediul online a Delegaților (Facebook, Instagram, website, Youtube).

External Affairs Advisor

  • Sprijină delegații în realizarea de noi parteneriate;
  • Sprijină delegații în realizarea de consultări și menținerea dialogului cu organizațiile de tineret și studenți;
  • Sprijină delegații în menținerea contactului cu instituții partenere;
  • Sprijină delegații în organizarea de evenimente cu terți;
  • Identifică și promovează oportunități pentru tineret;
  • Identifică metode de promovare a programului în rândul tinerilor.

Logistics Officer

  • Se ocupă de managementul evenimentelor (planificare, implementare, monitorizare, evaluare) alături de membrii echipei;
  • Sprijină delegații în organizarea caravanei naționale;
  • Propune evenimente și sprijină delegații în organizarea acestora.

Financial & Fundraising Advisor

  • Identifică potențiali parteneri sau sponsori și contribuie la dezvoltarea unor colaborări durabile;
  • Se ocupă cu managementul financiar al echipei;
  • Identifică granturi și contribuie la scrierea de aplicații în acest scop;
  • Desfășoară activități de fundraising în scopul proiectelor demarate în cadrul echipei.

Profilul voluntarului

  • Elev/ă sau Student/ă (vârstă cuprinsă între 16 – 28 ani);
  • Experiență în activități de voluntariat, cu precădere în unul dintre domeniile vizate de pozițiile menționate anterior;
  • Bune abilități de comunicare orală și scrisă;
  • Limba engleză la nivel avansat;
  • Gândire critică;
  • Lucru în echipă;
  • Atenție la detalii;
  • Time management eficient;
  • Interes pentru activitatea Organizației Națiunilor Unite;
  • Bună cunoaștere a instrumentelor Microsoft Office;
  • (Opțional, dar reprezintă un avantaj) Cunoștințe de prelucrare grafică și/sau video (Adobe Photoshop, Adobe Lightroom, Corel Draw, Adobe Premiere etc.)
  • (Opțional, dar reprezintă un avantaj) Cunoștințe de web design (pentru modificare website UNYDRo);
  • (Opțional, dar reprezintă un avantaj) Experiență în promovare social media.

Alocare de timp necesară

Minim 6 ore/săptămână, pentru cel puțin 12 luni (Octombrie 2019 – Septembrie 2020). Candidații care pot asigura o prezență constantă pe teritoriul României în perioada programului de voluntariat vor avea un avantaj.

Tip contract

Contract de voluntariat în baza Legii nr. 78/2014, pe baza căruia vei primi un certificat de voluntariat ce va recunoaște activitatea de voluntariat ca experiența profesională.

Mod de aplicare : Te rugăm să completezi următorul formular până pe data de 29 septembrie  (inclusiv)https://forms.gle/hzJ5tqzAqm6ZhErA9

*În cadrul formularului, e va solicita încărcarea unui CV și a unei scrisori de motivație;

*În scrisoarea de motivație vei explica motivele care te-au convins să aplici, de ce crezi că ești candidatul ideal și care va fi contribuția la programul „Delegați de tineret ai României la ONU”.

Vei fi apoi contactat/ă în data de 1 octombrie cu rezultatele preselecției. În cazul în care ai fost selectat/ă pentru această etapă, vom programa un interviu (pe Skype) pentru a te cunoaște mai bine.

Calendarul procedurii de selecției

  1. Perioadă de înscrieri: 13 septembrie – 30 septembrie 2019;
  2. Evaluare candidaturi primite și realizare preselecție: 1 octombrie 2019;
  3. Programare interviuri: 1-10 octombrie 2019;;
  4. Anunțare rezultate: 11 octombrie 2019;

______________________________________________________________________________

Cu ce venim noi?

  • Contexte de învățare și oportunități de implicare pentru ca tu să devii unul din oamenii care vor contribui la dezvoltarea programului „Delegat de Tineret la Națiunile Unite”;
  • Un mediu flexibil, în care vei avea ocazia să înveți multe lucruri noi, să-ți asumi responsabilități și să implementezi idei;
  • Oportunitatea de a participa la evenimente cu tematică internațională și a cunoaște oameni ce activează în mediul non-guvernamental și guvernamental din România (dezvoltarea networkingului personal);
  • Recunoașterea activității tale de voluntariat prin oferirea unui certificat la finalul stagiului, care să includă competențele dezvoltate și cunoștințele acumulate.

  Cu ce vii tu? 

  • Dorință de a lucra în folosul tinerilor români și de a contribui la consolidarea și extinderea programului;

Vei avea ocazia, prin evenimente și proiectele inițiate, să contribui la dezvoltarea programului (creșterea vizibilității, conectarea cu parteneri) dar și să răspunzi la nevoi pe care le au tinerii din România

  • Flexibilitate

Varietatea de proiecte și inițiative specifică programului necesită capacitatea de adaptare la scopuri, metode și publicuri țintă diferite.

________________________________________________________________________

Atenționare GDPR

Delegații de tineret ai României la ONU, din mandatul 2019-2020, Teodor Blidaru și Linh Pham, se angajează în a nu oferi niciunei terțe persoane acces la date confidențiale aferente celor care se înscriu la acest program de voluntariat. Totodată, delegații vor păstra datele pe unități de stocare personale, în medii securizate, și vor folosi informațiile în cauză doar pentru a evalua candidații pentru posturile de voluntar, pentru a atesta că datele aparțin unei persoane reale, pentru a contacta candidații, pentru a elabora un raport general privind procedura de selecție și pentru a dovedi, dacă este nevoie, că activitatea de recrutare a avut loc. Candidații pot cere ca datele lor personale să fie șterse; cererile pot fi trimise la adresa de e-mail office@unyouthdelegate.ro .