Voluntari ai programului de Delegat de Tineret la ONU

Voluntari ai programului de Delegat de Tineret la ONU

Programul Delegat de Tineret la ONU a debutat în România în 2006, devenind deja o tradiție în țara noastră. În prezent, acesta se desfășoară sub egida Ministerului Tineretului și Sportului și a Ministerului Afacerilor Externe, țara noastră fiind una dintre cele aproximativ 36 de state membre ONU din totalul de 193, care susțin această inițiativă. Scopul programului este de a antrena tinerii cu potențial cu vârste între 18-25 ani în activitatea celui mai mare for decizional global și de a-i mobiliza în activitățile de tineret din țară.

În mandatul 2016-2017, a fost recrutată prima echipă de voluntari a programului Delegat de Tineret, care a contribuit pe parcursul anului la organizarea campaniei naționale ”Bringing the United Nations Back Home”, a creat conținut pentru  canalele social media ale programului și a contribuit la organizarea Galei Aniversare.

Recrutare UNYD

În mandatul 2017-2018 sunt deschise recrutări pentru două roluri, după cum urmează:

 

Rol: Ofițer Comunicare/Social Media

 

Responsabilități

  • Propune și realizează materiale grafice (afișe, pliante etc.) și mesaje destinate comunicării interne sau celei externe;
  • Elaborează și implementează un plan editorial pentru pagina de Facebook și site-ul programului în conformitate cu obiectivele departamentului;
  • Identifică parteneriate și colaborări media, contribuind și la realizarea materialelor necesare (comunicate de presă, interviuri etc.);
  • Identifică noi metode de a promova imaginea programului, atât la nivel intern, cât și extern;

 

Profilul voluntarului

  • Elev/ă/Student/ă;
  • Experiență în activități de voluntariat cu precădere în domeniul comunicării;
  • Bune abilități de comunicare orală și scrisă;
  • Limba engleză la nivel avansat;
  • Interes pentru activitatea Organizației Națiunilor Unite.

 

Alocare de timp necesară
Minim 6 ore/săptămână, pentru cel puțin 12 luni (Decembrie 2017 – Noiembrie 2018)

 

Tip contract
Contract de voluntariat în baza Legii nr. 78/2014, pe baza căruia vei primi un certificat de voluntariat ce iți va recunoaște experiența profesională. Programul de voluntariat este coordonat de Asociația Young Initiative, ca urmare a parteneriatului încheiat.

Număr poziții deschise: 1

 

 

Rol:  Ofițer Proiecte/Evenimente

 

Responsabilități

  • Colaborează cu membrii echipei la proiecte interne deja existente sau în curs de dezvoltare;
  • Identifică potențiali parteneri din mediul ONG și/sau instituții/autorități și contribuie la dezvoltarea unor colaborări;
  • Se ocupă de managementul evenimentelor (planificare, implementare, monitorizare, evaluare) alături de membrii echipei.

 

Profilul voluntarului

  • Student/ă
  • Experiență în activități de voluntariat în special în zona de management de proiect/organizare evenimente;
  • Foarte bune abilități de planificare și de coordonare proiecte, respectiv organizare de evenimente;
  • Foarte bune abilități de gestionare a termenelor limită, de monitorizare a activităților și de prioritizare;
  • Limba engleză la nivel avansat.

 

Alocare de timp necesară
Minim 6 ore/săptămână, pentru cel puțin 12 luni (Decembrie 2017 – Noiembrie 2018)

 

Tip contract
Contract de voluntariat în baza Legii nr. 78/2014, pe baza căruia vei primi un certificat de voluntariat ce iți va recunoaște experiența profesională. Programul de voluntariat este coordonat de Asociația Young Initiative, ca urmare a parteneriatului încheiat.

Număr poziții deschise: 2

 

 

Cu ce venim noi?

  • Contexte de învățare și oportunități de implicare pentru ca tu să devii unul din oamenii care vor contribui la dezvoltarea programului “Delegat de Tineret la Națiunile Unite”
  • Un mediu flexibil, în care vei avea ocazia să înveți multe lucruri noi, să-ți asumi responsabilități și să implementezi idei;
  • Oportunitatea de a participa la evenimente cu tematică internațională și a cunoaște oameni ce activează în mediul non-guvernamental și guvernamental din România;
  • Recunoașterea activității tale de voluntariat prin oferirea unui certificat la finalul stagiului, care să includă competențele dezvoltate și cunoștințele acumulate.

 

  Cu ce vii tu? 

  • Dorință de a lucra în folosul tinerilor români și de a contribui la consolidarea și extinderea programului

Vei avea ocazia, prin evenimente și proiectele inițiate, să contribui la dezvoltarea programului (creșterea vizibilității, conectarea cu parteneri) dar și să răspunzi la nevoi pe care le au tinerii din România

  • Flexibilitate

Varietatea de proiecte și inițiative ale programului necesită capacitatea de adaptare (la scopuri, metode și publicuri țintă diferite)

 

Mod de aplicare 

Te rugăm să aplici prin completarea acestui formular până pe data de 27 noiembrie – https://goo.gl/forms/PBHQHTPRY6jiLDeW2.

Vei fi apoi contactat/ă în data de 30 noiembrie cu rezultatele preselecției. În cazul în care ai fost selectat/ă pentru această etapă, vom programa un interviu pentru a te cunoaște mai bine.

 

Calendar al selecției

  1. Valabilitate apel: 13-27 noiembrie 2017;
  2. Evaluare candidaturi primite și realizare preselecție: 28-29 noiembrie 2017;
  3. Programare interviuri: 30 noiembrie-6 decembrie 2017;
  4. Evaluare finală: 7-8 decembrie 2017;
  5. Anunțare rezultate: 9-10 decembrie 2017;
  6. Perioadă de inducție: 11-15 decembrie 2017.