Aniversare #UN75 – where it all began

Aniversare #UN75 – where it all began

În data de 24 octombrie a fiecărui an avem prilejul de a sărbători aniversarea Organizației Națiunilor Unite. 24 octombrie este, prin urmare, o dată simbolică, de celebrare a realizărilor celui mai important organism internațional și de comemorare a scopurilor acestuia.

Acum 75 de ani, în luna iunie a anului 1945, reprezentanții a 50 de țări semnau Carta Națiunilor Unite, însuflețiți de speranța că semnăturile lor vor marca începutul unei noi ere în istoria omenirii, vor contura o nouă prefață a unei lumi mai bune și vor onora un document ce va reprezenta debutul unei organizații internaționale, indiscutabil promotoare a păcii mondiale și a cooperării globale.

Semnarea Cartei ONU, în cadrul Conferinței de la San Francisco, 26 iunie 1945

Președintele Harry S. Truman amintea în discursul său din acea zi de iunie zi faptul că eșecul  Cartei, folosirea ei exclusiv în scopuri egoiste, spre avantajul unei singure națiuni sau a unui grup restrâns de națiuni, nu va simboliza nimic altceva decât trădare. O trădare impardonabilă  față de cei ce au murit pe câmpul de luptă, cei ce și-au sacrificat viețile în timpul conflagrațiilor mondiale, cei ce au purtat pe umeri greutatea războiului, dar și speranța unui viitor mai bun, până în ultima clipă.   

Organizația Națiunilor Unite a luat astfel  naștere în 24 octombrie 1945, după ce organismele decizionale ale fiecărui stat semnatar au ratificat Carta și au făcut cunoscută această acțiune. Așadar, după 4 ani în care s-a lucrat necontenit la găsirea unei modalități de a eradica conflictele și tensiunile dintre state, de a preveni reapariția faptelor cumplite ce au dominat inflexibil întreaga lume pe timpul celor două războaie mondiale și  de a promova pacea mondială și dreptatea pentru fiecare om, Organizația Națiunilor Unite a luat ființă, ca structură solidă ce promitea sfârșitul atrocităților derulate în ultimul secol, mult așteptatul final al evenimentelor ce au generat răni indelibile în sufletul umanității întregi.Acest organism internațional luptă neobosit, de 75 de ani, pentru a susține armonia la nivel global, a înlătura diferendele dintre state, dar și pentru a combate problemele economice, sociale, culturale și  umanitare cu care țările se confruntă.

Principiile pe care acesta le respectă se regăsesc în Carta ONU, ele vizând colaborarea dintre state și dezvoltarea relațiilor de prietenie dintre acestea, cu scopul de a împlini, împreună, obiectivele gândite și de a menține pacea perpetuă. Poate cea mai importantă lecție pe care Organizația Națiunilor Unite ne-o prezintă, în fiecare zi, este aceea a multilateralismului, ca metodă eficace de a elimina dificultățile ce contribuie la degradarea calității vieților noastre. Astfel, această organizație ne învață, prin natura ei intrinsecă, faptul că nu suntem singuri în fața tuturor problemelor ce par să construiască tuneluri labirintice, aparent fără ieșire, ci suntem alături de toți ceilalți oameni, iar ei sunt alături de noi. Împreună putem găsi soluții durabile pentru toate greutățile pe care le întâmpinăm, unirea forțelor fiind esențială în doborârea obstacolelor, iar, după cum spunea fostul secretar general al ONU, Ban Ki-moon, „Parteneriatele de mare amploare sunt fundamentale pentru rezolvarea problemelor de mare amploare”.

Autor: Luana Neghea, redactor în cadrul echipei UNYDRO 2020-2021